Da chiar mi ajunge
Să nu cumva, vreun diavol să te-mpingă
S-o torni ca disperatul, zi de zi,
Că dacă tot o sugi așa și-o ții,
O să înceapă, imediat, să ningă.
Au început prietenii din țară
Să râdă, cum că eu sunt vinovat,
Că orișiunde-am mers, a tot plouat
De li s-a dus, pe copcă-ntreaga vară.
Întâi am zis că poate faci mișto,
Că nah, te-ai pricopsit și tu c-o boală,
Că Sfânta ta e-o tipă cam nasoală,
Care te chinuie la libido.
Că te disperă niște sfințișori,
Sau poate mierea, laptele, te-agită,
Adică viața ta-i nefericită
Măcar și pentru că nu poți să mori.
L-am întrebat pe-un popă bătrânel,
Zicea că se vorbește prin biserici
Că dintre Sfinți, ești șef peste isterici
Și că ești dependent de Rudotel.
Îl știi pe Ștefan, sau pe Gheorghe, ha?
Sau Habacuc sau Mitrofan, Vasile?
Ii vezi pe ei cu psihicuri labile,
Așa cum dovedești domnia ta?
O vară de rahat și-i lucru cert,
A fost mai ud decât în multe toamne,
Eu mă gândesc că poate Doamne Doamne
E dus în vreun concediu prin deșert.
Și ai rămas tu singurel acasă
Și te-ai jucat, din nou, la robinet,
Așa că din străfundu-mi de poet,
Te rog să pleci în viața ta apoasă.
Eu te mai rabd, da’ maximum un an
Și dacă nu te-astâmperi, ține minte,
Mă las de-ortodoxia ta, preasfinte
Și-apoi mă convertesc în musulman.