Corona…
Ah, virus idiot ce vii din China,
Ar trebui cumva să recunoști
Că tu transformi inteligenții-n proști,
Ce fug să nu-i apuce carantina.
E plin la știri de doctori alarmați,
Ce ne învață despre prevenire.
Și popi înfășurați în patrafire,
Ce ne vorbesc de draci și necurați.
S-au întămplat atâtea de curând
Și toate vin cu virusul deodată,
A luat-o razna, parcă, lumea toată,
De frica unor oblici strănutând.
De virus, s-a dus naibii Orban doi
Și leul a plecat în pribegie
Și Dragnea s-a tăiat în pușcărie,
Cu flexul, la mânuța de hoțoi.
Se vând în draci mascuțe și mănuși,
Că virusu-i pervers și se strecoară,
Din cauza lui, o tipă bunișoară,
S a prins ambasadoarea lui Brâncuși.
Din cauza lui merg lucrurile toate
Ca dracu-n țară, zice Arafat,
De aia, toată lumea-l vrea schimbat,
De aia, Werner vrea anticipate.
E boală gravă, nu-i ca o bubiță
Ce-ți iese undeva, în loc ascuns,
De rău-acestui virus s-a ajuns
Că Telekomul l-a portat pe Ghiță.
Corona virus, ducă-se-n pustiu,
Să se întoarcă-n mama lui, în China,
Că nouă ni se rupe-n Bucovina
De orice virus, cât avem rachiu.