Chin bărbătesc
Bărbații sunt ființele pe care
Le smulgeți voi, viclean, din habitat,
Și-i duceți, cu amenințări, în pat,
Pentru că sunt lipsiți de apărare.
Nu țineți cont nici de împotrivire,
Nici de privirea lor de speriați,
Voi, pur și simplu, doar îi înșelați,
Mințindu-i cu ceva numit iubire.
Femeile sunt foarte, foarte rele,
Le cer bărbaților, cu japca, flori,
Să fie buni și înțelegători
Și, evident, să aiba pătrățele!
Voi le-ați văzut ce lacome privesc
La biata victimă care apare?
Că bieții, apucați de-o frică mare,
Nici bere să mai bea nu îndrăznesc.
Nu-și poate nimeni cumpăra BMW,
Că imediat apare-o amazoană,
O coardă, cu pretentii de cucoană,
Ce îl întreabă unde-i punctul G.
Nu au, săracii, pace, nici în bar,
Că vin și-acolo-n haită și în stoluri,
Fugite mai mult goale de prin maluri,
Să nu cumva să-l piarda pe măgar.
Bărbații-s urmăriți ca de stafii,
La fotbal, la ședințe, la grătare,
De minim câte o femeie, care
Ar vrea să-i facă niște mulți copii.
Nu scapă unu-ntreg, cu pantalonul
Pe el, cât încă poate-a le fi mire,
Cât poate bietul om să mai respire,
Sau să semneze, la poștaș, cuponul.
E-o lupta permanentă, și de asta,
De este vreo scăpare, nu prea știu…
Și, practic, nici nu aș fi vrut să scriu
Acest poem, dar m-a rugat nevasta.