Ce proast-am fost!
Ce proast-am fost, of doamne, cât de proastă!
Am pus eu botul la vrăjeala ta
Că, doamne! să mă trag la casa mea
Ca musai să ajung și eu nevastă!
Că na, așa-i normal și foarte logic,
Că timpul trece, negreșit, tic-tac
Și-ar trebui niște copii să-mi fac,
Că prea mă ceartă ceasul biologic!
Să am și eu un soț ce să-mi aducă
Lunar salariul, ca pe un trofeu,
Să mă ajute dacă-mi este greu
Cu un bagaj, cu-o casă, cu-o măciucă…
Să nu mai știu ce-nseamnă greutăți,
Chirii și combinații dubioase,
Să am ținute multe, sclipicioase,
Bune de nunți și de mondenități.
Și iată-mă-s în marea mea splendoare:
Mă-mbrac la second hand, ca un boschet,
Tu stai încrucișat lângă bufet,
Pișat frumos, din cap până-n picioare.
Am rate la trei bănci și un vecin
Și un executor mă sună-ntruna,
Arăt și mă comport ca mătrăguna
Și-am pânze de păianjen în wagin.
Muncesc cu-o abnegație de sclav
De dimineața până pe-nserate,
Ca tu să stai pe canapea, bărbate,
Că ori ești depresiv, ori ești bolnav!
Asculți continuu, negreșit, manele
Și bei ca o cămilă beri la pet
Și puți ca o găleată de oțet
De sub maioul gri, cu găurele,
Jegos, bețiv și foarte fericit
Și mai sărac decât e chiar săracul.
Cu asta m-am ales, lua-m-ar dracul –
Că dracul m-a pus, cred, să mă mărit!
Aș fi putut să mă mai bucur încă
De viața mea frumoasă din trecut…
Puteam să beau, să joc, (și) să mă săr(f)ut,
Dar asta-i, frate, dacă te mănâncă!