Cântarul
Cântarul este un dușman perfid
Pentru persoanele carantinate,
Ce stau cuminți și iau în greutate
Din cauza pandemiei de Covid.
Pândește, nesimțitul, de sub pat,
Dovadă dând de nesimțire lașă
Și cred că doar privirea lui îngrașă,
Nemaicontând deloc ce ai mâncat.
Cântarul face varză-n univers,
De tot ce-nseamnă cură sau dietă
Și chiar dacă te vede-n izoletă,
El îți arată kilele, pervers.
Cântarul știe ce-ai halit, la fix,
Te urmărește prin bucătărie,
Când îți comanzi o pizza, dracul știe,
Chiar și când ronțăi chestii, la Netflix.
Cântarul te urăște, negreșit,
De zici că are-n kilograme, norma,
E fericit dacă mănânci shaorma
Și la hot dog e și mai fericit.
Oglinda, nu, ea te iubește chiar,
Te-alină: „Nu-i nimic! Nu se cunoaște!
Oricum puneai pe tine-un pic, de Paște.
La cum arăți, te iei după cântar?
Arăți perfect, de vrei, îmi dau cuvântul,
Că mie-mi pari că ești mereu flămând,
Cui folosește dacă ești plăpând
De te doboară, din picioare, vântul?”
Cântarul, el îmi poartă ghinion,
Am să-l suport o lună încheiată
Și când sfârșește nebunia toată,
Am să-l arunc, pe drac, la tomberon.
Să-și bată colo joc de cine știe,
Dușmanul vieții mele de ascet,
Că stresul lui m-a torturat încet,
Mai mult decât oricare pandemie.