Bucuriile iernii
Ar fi această iarnă minunată,
De n-ar veni cu niște bucurii,
Cum este gripa și precum ar fi
Înghețul și prestatul la lopată.
Întotdeauna ninge ca-n povești,
Pe drum, prin curți, pe case, prin grădini,
Mai mult la tine decât la vecini,
De-ți vine, evident, să-nnebunești.
Când vrei să ieși din curte, ești blocat
De-un plug ce a trecut din întâmplare
Și ți-a lăsat mormane în parcare
De-omăt, murdar și foarte înghețat.
Și tu te-nvârți ca puiu-n rotisor
Și cauți din ochii triști, fără speranță,
Vecinul ăla, plin de importanță,
Dispus să-ți dea un pic de ajutor.
Și-l vezi, într-un târziu, în depărtare,
Cum stă-n lopată, sprijinit de coadă
Și pleci prin borâtura de zăpadă,
Spre el, cu fața cea mai rugătoare.
Ajungi la el și te codești un pic:
-Salut, vecine-a nins, ce faci, ești bine?
Iar el privește îndelung spre tine
Și-și suflă mucii, nezicând nimic.
-E frig cu draci, s-a pus pe iarnă, gata!
Tu nu te temi de gripă, ai vaccin?
De ce-am venit, la cel mai bun vecin,
Nu-mi împrumuți, te rog, un pic, lopata?
El te privește ca pe un tâlhar,
Ce-ar vrea să-i fure-agoniseala toată.
– Vecine dragă, asta-i o lopată
Ce nu se cumpără dintr-un bazar.
E-un fel de Stradivarius la lopeți,
Un fel de Picasso pentru pictură,
Ea nu se cumpăra, numa’ se fură
Și mie mi-au furat-o doi băieți.
N-o împrumut, n-o dau pe datorie,
Și nici n-o vând și nici n-o dăruiesc,
De vrei, vin eu să te deszăpezesc,
Dar dai și tu o litră de răchie!