15 mai, după pandemie
Mă cac pe acest virus idiot,
Precum și pe această pandemie,
Ce a făcut, din lume-o jucărie
Ce tremură cu măștile pe bot.
O nație întreagă de milogi,
Trăind din ajutoare și-alocații,
Cu doctori, specialiști în conspirații
Și gospodine, mari virusologi.
Stăm la coteț, să nu ne-mbolnăvim,
Decât de niște boli aristocrate,
Depresie sau doar obezitate,
Depinde doar de cât și ce halim.
Trăim ca într-o sectă de putori,
Privind la Arafat cu încântare
Și ne-nchinăm doar la televizoare
Și la Facebook și Twitter, uneori.
Bătrânii, parcă sunt ilegaliști,
Mai ies pe-ascuns să-și cumpere pastile,
Iar tratamentele se dau cu pile
Și parcă-s tot mai mulți pupincuriști.
Miroase toată lumea a clorură,
De parcă am trăi-n ceva closet,
Iar bugetarii zburdă prin buget
Cum zburdă prim miniștrii-n băutură.
Ba se deschide crâșma, ba, nici gând,
Întregul internet elucubrează,
De stau bețivii triști și salivează
Visând la mahmureală, rând pe rând.
Bisericile-nchise, fără slujbe,
Bugetul gol, ca buzunarul meu,
Că preoții, din dor de Dumnezeu,
Slujesc pădurea ajutați de drujbe.
Zvonacii spun că se deschid terase
Pe cincisprezece mai, așa să știți,
Eu, totuși, zic să fiți voi pregătiți,
Că veți mai sta, câteva luni, prin case.
O să ieșim, așa cum e corect,
Când moare virusul sau când dispare,
Adică, într-o viață viitoare,
Sau vom ieși, la cimitir, direct.