Cetățean model

 

Eu sunt, parol, un cetățean model,

Accept orice idee a puterii,

Susțin toți pensionarii și șomerii

Și asistații social, la fel.

 

Primesc cu drag orice taxare nouă

Și înțeleg când nu primesc nimic,

Când sunt nedreptățit, nu mă oftic

Și-s fericit de-a binelea când plouă.

 

Accept înjurături diasporeze,

Când la alegeri ies niște ciudați

Și înțeleg că ei sunt ocupați

Și de-aia n-au ajuns să și voteze.

 

Sunt fericit când toți mă fac retard,

Manipulat, analfabet, maimuță

Sau răsturnat, cândva, dintr-o căruță

Cu proști, ce-a lovit cu oiștea în gard.

 

Port mască, vizieră și mănuși,

Mă tem de viruși ca de-apocalipsă

Și nu obișnuiesc nicicum să țip, să

Nu mă dezinfectez intrând pe uși.

 

Sunt trup și suflet lânga cei ce spun

Că vinovați sunt alții pentru rele

Și pentru toate lipsurile mele

Și ce se-ntâmplă-acum, e foarte bun.

 

Îmi pun, la avatar, câte-un slogan,

Să par susținător de circumstanță

A unor lucruri pline de-importanță,

De genul: „muie”, „ies la vot”, „țăran”.

 

Dar voi, ce candidați, să vă gândiți

La votul meu cinstit și vă doresc

Să nu mințiți din nou, că vă belesc

Sau de mințiți, atunci să mi-o beliți!