Sf Ilie la festivalul oualor incondeiate de la Ciocanesti

Această umezeală mă învinge
La Ciocănești, unde-am venit la ouă,
Da’ mulțumesc lui Dumnezeu că plouă,
Că la așa un frig , putea și ninge.

Pe-aici, din ceruri, curg de-alaltăieri
Puhoaie de lături cu bucurie,
De parcă sfântul ploilor, Ilie,
Și-ar lua salariul de la pompieri.

Mă tot gândesc la zilele frumoase,
Când nimeni nu vorbea despre ninsori
Și simt că mă pătrund niște fiori
Ce se transformă în dureri de oase.

Am spus de ploi mai mult decât oricine,
Am înjurat, făcând și glume proaste,
M-am plâns de junghiuri, reuma și coaste
Și tot ce doare și îmi aparține.

Privesc la cer în mod reprobator
Și îmi aduc aminte de scriptură,
De unde curge-atâta udătură
Și cine-i responsabil, să-l omor?

Am și văzut copacii înfloriți
De-atâta ploaie-atârnă și nu leagă
Și-arată “câh”, la genul chestie bleagă
Văzută la moșnegii scofâlciți.

De-atâtea ploi, părerea mea umilă,
Ar trebui și eu să emigrez
Prin Africa-n deșert, să-ncondeiez
Tradițional, doar ouă de camilă.