Arhiva lunii aprilie, 2019

Tudorel

Tudorel M-au dat afară ,asta e, m-au dat, Îmi scrie Liviu la “ievaluare”, Din cauza mea se duce la-nchisoare, De parcă mama mea l-a condamnat. Am stat puțin, în funcție, decât Jumate de mandat, nimica toată, Cât să o văd Citeste mai mult →

Am scris o carte noua

Am scris o carte noua Precum vedeți, am scris o carte nouă, Miroase încă a tipar și tuș, Am scris-o-n stilul meu,cel jucăuș Pe care-l știți din celelalte două. M-am tot gândit ce titlu să-i găsesc, Ceva cu pași, da’ Citeste mai mult →

Sf Ilie la Ciocanesti

Sf Ilie la festivalul oualor incondeiate de la Ciocanesti Această umezeală mă învinge La Ciocănești, unde-am venit la ouă, Da’ mulțumesc lui Dumnezeu că plouă, Că la așa un frig , putea și ninge. Pe-aici, din ceruri, curg de-alaltăieri Puhoaie Citeste mai mult →

io,ion

Io, ion Am șase stenturi, inima-n atele, Am fost coleg cu Ramses la liceu, L-am cunoscut copil, pe Dumnezeu Și am dansat cu Mohamed manele. Pe Noe eu l-am ajutat să scape, Când cu potopul ăla care-a fost, Că se-neca Citeste mai mult →

vio si ambasada

Vio si ambasada Vai, Doamne, da’ ce poft-aveți de sfadă, De zici că iarăși v-am tăiat vreun spor, V-am dat cu vaselină pe vizor? Ce dracu’? Am mutat o Ambasadă. Cu ce vă deranjează , nu-i cușer? Habar n-aveți ce Citeste mai mult →

Ce zic alții despre mine

Poeziile lui Sorin Poclitaru nu se primesc aşa uşor - ele se simt, se adulmecă, merg spre rană să o vindece sau spre inimă pentru a o face rană.

- Sandra Poclitaru

Sorin scrie pentru sine, pentru prieteni, din nevoia de a se dărui, de a aşeza surâs şi înţelepciune în calea oamenilor sau pentru a se elibera de zgura şi veninul problemelor zilnice.

- Ovidiu Mihăilescu

Am găsit în poezia lui [..] câteva seminţe de cântece pe care le-am îndrăgit şi pe care le tot cânt de atunci ca să nu uit de propriile mele porunci.

- Adrian Beznă

Mă impresionează prin simplitate şi corectitudine, prin stilul direct şi nonconformist. Versurile sale m-au determinat să scriu mai multă muzică decât am facut-o în ultimii 25 ani!

- Puiu Crețu

Mulţumesc, Sorine, că eşti un far viu de lumină care aduci în pulsul muzicii gânduri şi stări curate prin poezia pe care o scrii!

- Emeric Imre