Despre folk

Celor ce cred că folkul o să moară
Ca gen în peisajul autohton
Eu le transmit: prieteni, ghinion –
E mai vioi decât odinioară.

Atâţi folkişti nicicând nu au mai fost,
Unde te-ntorci – un festival, o gală,
În care o reţetă genială
Se-adună pentru un spectacol prost.

E plină lumea de-organizatori,
În crâşme, baruri, teatre sau cămine,
În săli, în aer liber, în cantine,
E-nghesuială de cantautori.

Unii trăiesc din chestii răposate
Pe care le trezesc ca pe strigoi,
Alţii încearcă abordări mai noi,
Sperând că vor da publicul pe spate.

Rechinii cunoscuţi îşi iau caimacul,
Băgând frustrarea în începători
Ce-abia credeau că sunt nemuritori,
Mergând la pomul lăudat cu sacul.

Alţii, ce-au prins vreun cheag pe undeva,
Trăiesc o glorie provincială,
Cântând cu o frecvenţă anuală
Trei cântece de la altcineva.

Mai sunt cei mici ce cred c-au inventat
A opta notă, după trei acorduri,
Şi-acuma bat tot felul de recorduri
De mers prin festivaluri la cântat.

Deci folkul are încă zile multe
Şi-un viitor cu totul luminos;
Un lucru totuşi pare dubios:
Unde-or fi cei dispuşi să îl asculte?